Navigation – Plan du site

AccueilNuméros11Géographies idéalesDe la Iași la Paris sau calea căt...

Géographies idéales

De la Iași la Paris sau calea către sine a lui Benjamin Fondane

De Iaşi à Paris ou le chemin vers soi-même de Benjamin Fondane
Speranţa Milancovici
p. 67-76

Résumés

Speranta Milancovici présente le poète, traducteur, philosophe, essayiste désormais aussi connu en France qu’en Roumanie. L’article en roumain présente des aspects de l’œuvre de jeunesse souvent ignorés dans leur détail (notamment le manuscrit en prose « Herta » inédit au moment de la rédaction de l’article, publié en français en 2013 dans une traduction de Carmen Oszi). Ces aspects mettent en évidence l’idiosyncrasie d’un judaïsme rural propre à la zone moldave des origines fondaniennes, déjà évoqué par la poésie des « Privelisti » / « Paysages » publiée dès 1930. Ce judaïsme campagnard est un phénomène sociologique rare ou unique en Europe centrale. L’ensemble de la création fondanienne a été marqué par ce trait géographique et sociologique distinguant l’auteur d’autres juifs roumains côtoyés en Roumanie et en France. Les principales étapes de la formation roumaine, de la création précoce sont retracées jusqu’au départ pour Paris et l’arrestation sur le sol français en 1944 avant la déportation à Auschwitz. La deuxième partie analyse la triple identité de B. Fundoianu / Benjamin Fondane : roumaine, juive, française pour démontrer la continuité et le retour de thèmes et dilemmes présents dès l’œuvre de jeunesse. Il conclut en affirmant que l’œuvre roumaine et française se maintient sur la voie d’un modernisme équilibré, sans dérapages vers les courants extrémistes ou vers une tradition dépassée. La réceptivité à l’expressionnisme et l’existentialisme n’a pas empêché le poète et philosophe de manifester son ouverture « à la fantastique variété d’orientations offertes à l’artiste au début du xxe siècle ».

Haut de page

Texte intégral

1Poet, critic literar, traducător, eseist, filosof și cineast, ambasador al filmului francez în America Latină, Benjamin Fundoianu s-a născut la Iași, în 14 noiembrie 1898 (notăm o interesantă incertitudine privind data nașterii sale, pe care el însuși o semnalează, în Pagini dintr-un confesional: pe documentele oficiale, se pare că a fost consemnată data de 15 noiembrie). Începuturile călătoriei lui existențiale stau, așadar, chiar de la naștere, sub semnul unei rătăciri care îi va deveni emblematică.

2Numele său real este Benjamin Wechsler, fiul lui Isaac Wechsler şi al Adelei Schwartzfeld, intelectuali evrei care l-au numit, conform tradiţiei iudaice, după bunicul său matern, Benjamin Schwartzfeld, pedagog şi cercetător al istoriei evreilor, pionier al iluminismului iudaic în România și inițiator al primei şcoli pentru copiii evrei de la Iaşi.

3Copilăria lui Benjamin Fundoianu este indisolubil asociată Herței, localitate situată nu foarte departe de Iași, actualmente cuprinsă însă în teritoriul ucrainian. Așezare cu o cultură preponderent evreiască, acest colț moldav se regăsește frecvent, decantat liric, în substanța poeziilor în limba română, dar și în cele ale etapei franceze ulterioare. Un întreg ciclu al Priveliștilor poartă titlul Herţa, colţ de lume unde “în case oameni simpli vorbesc pe ovreieşte”, “Seara, un murmur negru creştea din sinagogi” iar bunicul, mare patriarh al familiei, “între flăcări de sfeşnic se ruga…” (Fundoianu 1965: 7-15).

4Într-un fragment de manuscris până la ora actuală inedit (fondul Bibliotecii Doucet, Paris), Iașiul este descris drept un oraș prăfuit, obosit și totuși cadru al formării sale culturale, precum și al contactului prim cu poezia:

Orașul meu, fostă capitală a Moldovei, de câte ori îmi surâzi enigmatic, cu ochii morți și trupul prăpădit, prin geamurile spălate de ploaie, îmi faci impresia unei fantome neînsuflețite, unui cadavru ambulant din poveștile chineze. Îmi faci impresia unei bunici bătrâne și ofilite cu crețuri rigide în obraji, cu bunătate molcomă, cu mers greoi, cu dragoste statornică și dulce… Și totuși în tine am făcut cei dintâi pași din viață, în tine am urmat instituțiile de cultural supliciu, în tine am gustat emoția intensă a poeziei […]
Istoria Iașiului e istoria unui om fără de noroc. O istorie lentă, tristă, bolnăvicioasă. Un prieten îmi spunea odată că ori de câte ori vorbește de orașul acesta, binecuvântat de Dumnezeu, capătă guturai, numai vorbind.

5Imaginea bunicilor paterni se integrează organic în tabloul Herței, evocând simbolul rădăcinilor, legătura identitară și culturală determinată pentru paradigma în care se va înscrie ulterior Benjamin Fundoianu, dezrădăcinatatul, obsedat de rădăcini, evreu adevărat, de o deosebită fecunditate spirituală. Iată Herța, așa cum apare filtrată într-un text manuscris, inedit în cea mai mare parte și conservat în fondurile Bibliotecii Doucet din Paris:

Eu mă gândesc la Herța; văd parcă iar vacanțiile lungi și leneșe, simt parcă din nou aerul ce se tescuia din păduri și parcă mă văd din nou, ca odinioară, pe drumul către Herța. […]
Mă duceam să îmi văd bunicii. Inima îmi bătea ca un clopot, ochii îmi erau umezi, îi vedeam parcă pe amândoi în prag, alungând cu mătura o căpriță sprințară, ce căuta să fărâme frunzele de nalbă. Îi vedeam în prag și eram cuprins de o neînchipuită veselie. Căci e o mare plăcere ca să-ți vezi bunicii! […]
Când intri în târg, diligența contenește trapul și caii sleiți de-atâtea coclauri își pleacă capetele ostenite de drum. Luminile sunt aprinse pretutindeni. Când diligența intră în târg, ovreii toți răsar în prag. La ferestre, femeile apar cu țâncii rebegiți subt greutatea mameloanelor suculente. Copiii se iau după trăsură și-i zarvă și-i zgomot… Apoi trăsura mă ducea la căsuța mică în care bunicii mă așteptau în prag…

6Bunicul matern e doar o efigie, care însă a amprentat irevocabil devenirea culturală a nepotului. Biblioteca acestuia, descoperită de nepot în podul casei, reprezintă un colț de paradis terestru, un spațiu sacru unde tânărul pornește un parcurs inițiatic. O mărturie proprie din paginile “Sburătorului Literar” – 1921, redă întâlnirea spirituală cu bunicul, mediată de bibliotecă:

De câte ori, în faţa bibliotecii bunicului, pe care am moştenit-o ca s-o continui, m-am oprit la volumele cu buche de aur pe spinare, rămase tefere în raft, deşi ediţia lor a fost cândva afurisită şi arsă de sinagogă! Câtă dragoste trebuie să fi avut pentru artă omul care a cumpărat, din meschina lui avere de zaraf, cartea asta scumpă – ca să-şi poată ucide ochii pe dânsa, ca s-o poată aşeza în raftul lui, pentru bucuria interioară. Nu l-am cunoscut pe bunic, dar mâna lui m-a dezmierdat din fila atâtor cărţi, sufletul lui mi-a surâs din atâtea slove de aur şi genunchii lui m-au legănat, de atâtea ori, de sub infoliile vechi, din care-mi culeg, cum îşi culegea şi el, nevoia unei lumi mai frumos trăite şi bucuria de a o găsi aşa de lesne… Cei care citesc, fără să păstreze cartea, cei care-o împrumută fără să simtă neliniştea şi tortura n-au câştigat, chiar când le e mare meritul, nici un sfert din noţiunea de cultură. (Fundoianu 1980: 142-143).

7Un aspect determinant în ceea ce privește configurația multiculturală a spiritualității lui Benjamin Fundoianu / Fondane îl constituie matricea formativă, dictată de cadrul și contexul socio-politic al nașterii sale. Acolo și Atunci era locul și momentul marilor întâlniri culturale, ideologice și de mentalitate. Interesele imperiilor habsburgic, otoman şi țarist se întâlnesc într-o zonă de confluență a religiilor, atitudinilor, mentalităților și felurilor de “a fi” în lume.

8Este, aşadar, vorba despre un spaţiu multicultural prin esenţă, un cadru care lasă o tuşă distinctă unei personalităţi de o atât de acută sensibilitate şi fineţe receptivă cum s-a dovedit a fi cea a scriitorului în cauză. Iar orice referire la interculturalitate înseamnă, implicit, interacțiune, schimb, reciprocitate, solidaritate obiectivă. (Dasen, Perregaux, Rey 1999: 166)

9Unul dintre materialele păstrate în arhiva lui Paul Daniel, “lada cu amintiri”, care a rămas după plecarea definitivă, din ţară şi, mai apoi, din lume, a lui Bemjamin Fundoianu, poartă titlul Pagini dintr-un confesional, text “uitat” nepublicat. La momentul conceperii acestor eseuri, Benjamin Fundoianu avea 18 ani. Amprenta originilor se face simţită, evident, încă din copilărie. Problema identităţii apare încă de pe acum: incontestabil marcat de tradiţia iudaismului, prin întreaga zestre familială, copilul Fundoianu (pe atunci Wechsler) prinde rădăcini în solul spiritual românesc, fertilizându-se prin lecturi din literature sau filosofia occidentală.

10Manuscrisul are o valoare sporită de faptul că, nefiind destinat unui ochi străin, dezvăluie felii de suflet care, la rândul lor, lasă să se întrevadă geografia spirituală a scriitorului, așa cum se conturase ea la momentul respectiv.

11Tânărul Benjamin Fundoianu a urmat studiile primare și secundare “Trei Ierarhi”, la Iaşi, perioadă în care publică deja materiale în reviste ca “Vieaţa nouă” a lui Ovid Densuseanu, “Cronica”, “Valuri” etc., sub diferite pseudonime: Ofir, Ha-Shir, Alex Vilara, Wechslerescu, Iaşanul, Dionmède, Dănoiu şi, finalmente, Benjamin Fundoianu. Acest pseudonim este derivat de la numele moşiei tatălui său, situată în apropiere: Fundoaia. Pseudonimul va fi, ulterior, ușor transformat, odată cu abordarea limbii franceze ca patrie lingvistică, în Fondane.

12Ca student al Facultății de Drept din Iași, așa cum era de așteptat, Benjamin Fundoianu a avut de înfruntat manifestări antisemite inerente faptului că decanul științelor juridice ieșene era nimeni altul decât A. C. Cuza.

13Abia în anul 1920, tânărul părăseşte Iaşiul pentru a se stabili în Bucureşti. În această perioadă, paleta publicaţiilor care îi găzduiesc scrierile devine din ce în ce mai largă, iar talentul îi este deja recunoscut de către personalităţile culturale ale timpului, prestigiul său fiind în ascensiune.

14În perioada bucureşteană, Benjamin Fundoianu a fost un fin cronicar teatral, plastic, literar, dar şi un actor activ al avangardei, alături de Ion Vinea, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Ştefan Roll, Marcel Iancu, M. H. Maxy, F. Brunea-Fox etc. De altfel, în 1922, la apariția fanionului direcțiilor noi, publicația “Contimporanul”, Benjamin Fundoianu semnează, încă din primul număr, un articol intitulat Spre Europa. Fireşte, cu renumita (deja) subtilitate care îl caracteriza, “viciul său evident” (Cioran 1988: 266), autorul militează pentru deschiderea spre valorile occidentale.

15Anul 1923 marchează despărţirea oficială şi definitivă a lui Benjamin Fundoianu de România, de patria literară, lingvistică aferentă şi chiar de propriul nume. Nu e vorba despre un exil determinat de factori socio-politici, ci de propria sa alegere, dictată probabil de atracția irezistibilă față de cultura formatoare a Franței. Aici se afla, în perioada zorilor secolului al xx-lea, epicentrul cultural și artistic al Europei, acolo se află, considerăm, și astăzi.

16Astfel, nou-născutul Fondane pornește într-o călătorie nu doar geografică, ci mai ales spirituală, navigând în speranța identificării unor forme de expresie artistică și filosofică adecvate mesajului existențial pe care și l-a asumat.

17În lumea pariziană, Fondane se integrează natural și cu eleganță, bucurându-se foarte rapid de o reală apreciere, dovadă casele pe care le frecventează, grupurile în care se integrează sau revistele care îl publică. În martie 1925, la Bucureşti, are loc un eveniment cultural remarcabil: F. Brunea-Fox şi colaboratorii săi creează revista “Integral”. În acest context, dezminţindu-şi declaraţiile de radicală desprindere de provincialismul românesc, Benjamin Fundoianu, alături de Ilarie Voronca, îşi asumă spaţiul redacţional destinat aspectelor culturale pariziene.

18Începând din 1928, afirmarea sa în Franţa devine deplină. Texte ale sale se regăsesc în paginile publicaţiilor pariziene, volumele sale văd, frecvent, lumina tiparului, la prestigioase edituri. Primul său poem publicat în Franţa poartă titlul Le regard de l’absent şi se regăseşte în paginile revistei “Discontinuité”, a grupării cu acelaşi nume condusă de Arthur Adamov şi Claude Sernet.

19În această perioadă, Fondane traduce şi prefaţează romanul fostului său mentor A. L. Zissu, Spovedania unui candelabru, dezvoltând şi preocupările pentru filosofie.

20Scriitorul mânuieşte limba franceză cu o pricepere apropiată de perfecţiune, fapt remarcat şi de exegeţii săi francezi, ceea ce îi permite încercări poetice în noua patrie lingvistică.

21Anul 1940 este, şi pentru Benjamin Fondane, unul nefast. Mobilizat la un regiment de infanterie aproape de Fontainebleau, cade prizonier, dar evadează. Este prins, apoi eliberat din motive de sănătate, fiind, ulterior, operat de ulcer şi internat, o bucată de vreme, la Val-de-Grâce. Însă problemele de sănătate nu îl descurajează, nici nu îl împiedică să publice, în continuare, articole în Cahiers du Sud, Fontaine sau “Sur”.

22În data de 7 martie, 1944, Fondane este arestat de poliţia franceză, împreună cu sora sa, Lina, dintr-o imprudenţă: avertizat, în repetate rânduri, să se ascundă, Fondane nu rezistă fără cărţile sale. Pentru a le recupera, comite tragica eroare de a se întoarce la locuinţa pariziană. Denunţat de un vecin colaboraţionist, cade victimă nebuniei naziste. Internat, împreună cu sora sa, la Drancy, va fi, ulterior, deportat la Auschwitz, în 30 mai. Aici, traseul său de călător existențial se pierde în abis.

23Firii lui Benjamin Fundoianu / Fondane îi pot fi asociați câțiva termeni. Dintre aceștia, notăm disimularea, “jocul” cu propria identitate, “jocul” cu destăinuirile spirituale.

24Vizionarismul nu îl inspiră pe poet : “e o meserie care renta numai în antichitate” – notează el cinic. Totodată, el nu vede calea autodefinirii nici în renegarea originilor : “Dar nici antisemit, deşi e o meserie care rentează astăzi îngrozitor” (Fundoianu 1998: 125).

25Dacă nu îşi neagă rădăcinile evreieşti, Fundoianu optează însă pentru o lepădare a locului, (dacă am numi zestrea ereditară – fondul) cu alte cuvinte a hainei de românism mascând o altă natură.

26Reîncarnarea sa, urmare a uciderii sinelui de către sine, ne aduce în faţa ochilor pe Benjamin Fondane, poet şi filosof francez, apărut în urma unei voite metamorfoze.

27Dualismul este un alt termen-cheie într-o discuție despre structura spirituală fondaniană. Reflecţiile teoretice privind originile ascund o dramatică pendulare a spiritului pornit în căutarea propriei determinări, între două religii, între două etnii, între două feluri de a Fi în lume şi de a te raporta la aceasta.

28Secvenţele autobiografice restituite în manuscrise vin să lumineze conuri de umbră din complexitatea structurii spirituale pe care o lasă a se întrevedea textul.

29Atitudinile identitare transcrise de text sunt asumarea, respingerea (chiar negarea) şi / sau disimularea. Fiecare dintre aceste raportări la propria origine reflectă trăiri organice care îşi găsesc exprimarea (textul) în spaţiul concret (contextul) bulversat al anilor premergători celei de a doua conflagraţii mondiale.

30Reţinerea, timbrul filosofic, menţinut departe de zbaterile politico-sociale, de registrul concret, al vieţii comunităţilor de evrei, este de asemenea un aspect care vizează problema raportării la identitate. Perspectiva culturală, atemporală şi desprinsă parcă de autor transcrie o stare interioară.

31Această dublă sau chiar triplă identitate (iudaică – română – franceză) este trăită în mod organic, natural, firesc? Putem discuta despre o scindare, o dramă identitară sau o criză? Sau este vorba despre persoane diferite care locuiesc același corp, așa cum susţine Benjamin Fondane care, odată integrat în universul cultural francez, proclamă moartea avatarului său român, în termenii unui act de deces?

32Putem urmări ipostazele acestei identificări culturale, de la fidelitate la respingere, de la credinţă la renegare, de la elogiu la blasfemie. Dincolo însă de propriile consemnări cu privire la separarea radicală și definitivă de pseudocultura română, dincolo chiar de negarea ab initio a existenței acesteia, identificăm, în etapa franceză a creației sale poetice, ecouri ale cadrului formator românesc.

33Într-o analiză dedicată Cuvintelor pădurețe, Mircea Marin remarcă just faptul că e mai mult decât evident că poetul “îşi mai iubeşte încă vechea poezie, de vreme ce o apără şi… o publică, deşi publicarea însăşi o interpretează ca pe obiectivarea unei despărţiri”. (Martin 1984: 22). Extrapolând, considerăm la fel de evident faptul că Benjamin Fondane iubește încă, în etapa franceză de creație, literatura română, din moment ce o neagă dar o traduce, o acuză dar o promovează, o blamează dar o completează fericit.

34Din substanța acestor atitudini transpare, pentru cercetătorul avizat, frustrarea celui care deslușește, în cultura care l-a format, potențialități nevalorificate și care încearcă să disimuleze regretul de a nu fi agreat și acceptat, pe cât și-ar fi dorit, de conaționalii săi.

35Într-un manuscris aflat în arhivele Academiei Române (Archives Felix Aderca, IV, MS 62 a-c), reprezentând corespondență personală între Felix Aderca și Benjamin Fondane, aceasta din urmă așterne pe hârtie opinii dure privind cultura română, indicând drept motiv al plecării sale faptul că aceasta nu există și, mai grav, convingerea că nu va exista niciodată.

36Însă, în corespondența sa cu Liviu Rebreanu (arhivele Academiei Române, 54 (1-3) CMLXI), același Fondane, proaspăt întors din Argentina, își pune relațiile intelectuale în slujba promovării culturii autohtone. E doar un exemplu din alternanța trăirilor lui Fondane prin raportare la spațiul cultural românesc, menit să justifice afirmația potrivit căreia scriitorul în discuție propune, drept soluție pentru revigorarea culturii române, exorcizarea de patina lâncedă a imobilității ideatice.

37În etapa formării sale literare franceze, Benjamin Fondane reţine şi transpune în versuri mireasma tare a fânului, amestecată cu sudoarea impregnată în trupul ţăranului român, adus din Moldova copilăriei până în grandioasa lume a literelor franceze:

Les paysans viendront dans une odeur de foin,
[…]
Paysans en chemise brodée… (
Radiographies, I)

38Imaginea recurentă a vidului constituie un alt aspect de continuitate la nivelul stilului, dar şi al mesajului, între operele celor doi scriitori, pe care ne-am obişnuit să îi detectăm într-unul singur.

39Ulysse, erou mitic cu care poetul se identifică, (“Juif naturellement et cependant Ulysse” – Ulysse, à Ilarie Voronca) este simbolul unei existenţe sub pecetea blestemului, a trăirii neresemnate cu speranţa fericirii, care rămâne însă doar potenţială. Eul liric se regăseşte mereu singur şi neiubit, (“voici la vérité je suis seul” – Ulysse, XVII) iar în această ipostază existenţială, un reper îl constituie, iar şi iar, satul moldovean cu boi şi gâşte, cu ofticoşi şi case dărăpănate, cu suflete de noroi, dar curate. În cel de al xi-lea poem, intitulat Chanson de l’Emigrant, poetul face trimiteri la râul Olt, în cel de al vi-lea, aminteşte de câmpiile Basarabiei.

40Ciclurile Radiografii şi Poetul şi umbra sa transcriu, iar şi iar, tragedia rătăcitorului, a evreului a cărui sensibilitate, istorie, condiţie socială, viaţă şi moarte s-au aflat mereu sub zodia cumplitei şi zadarnicei peregrinări.

41Original, vidul îşi pune amprenta până şi pe înfăţişarea feminină: “…de vieilles filles patinées par le vide” (Radiographies, I).

42Satul din Privelişti transpare din substanţa versurilor franceze, ca o dominantă a spiritului, care nu l-a părăsit pe poetul lansat în aventura marii metropole culturale pariziene:

Je viens d’une petite ville blanche où pissaient les vaches
les héliotropes débordaient le soutien-gorge des haies
une odeur de soleil qui s’est lavé à l’eau
des fourmis longuement marchaient sur les mains calmes
une chèvre broutait du lait… (
Ulysse, V)

43Sintagmele sunt similare cu cele care dau nota distinctivă poemelor din Privelişti, un bucolism al percepţiilor care însă este doar interfaţa unor trăiri profunde şi neliniştitoare. Soarele “s-a spălat – aici – cu apă”, gest atribuit, în Privelişti, liniştii, iar dobitoacele sunt aceleaşi, tâmpe şi calme, îndeplinind un ritual cosmic prestabilit.

44Lumina are, de asemenea, atribute pe care le cunoaştem din etapa românească: e sălbatică, rea, crudă, pătrunzătoare când face să doară şi incertă când ar trebui să fie penetrantă: “nous étions écrasés par cette lumière inhumaine” (Ulysse, V).

45Identificăm așadar, la o privire de ansamblu asupra configurației poeziei lui Fundoianu / Fondane, o punte solidă care traversează universal său liric, resorturi care conectează satul imobil – marcă a ținutului natal moldovenesc – cu marile metropole ale volumelor franceze ulterioare.

46Continuitatea unor teme care l-au preocupat în tinereţe, reluarea unor dileme, transpunerea satului tradiţional, a ţăranului român din zonele copilăriei, ba mai mult, chiar a faunei domestice moldoveneşti în versurile pariziene, anulează opinia simplistă potrivit căreia Fondane s-a debarasat de Fundoianu, avatarul român nefiind altceva decât o identitate tranzitorie, de care te poți lepăda precum de o haină pe care o lași în drum… De la singurătatea fizică a lui Robinson la cea metafizică a omului modern, poezia lui Fundoianu – Fondane este expresia literară continuă a luptei curajoase şi susţinute a omului cu lumea.

47Putem formula fără reţineri o certitudine: poezia lui Benjamin Fondane nu poate fi analizată de profundis fără poezia lui Benjamin Fundoianu. Sintagmele atât de specific fundoniene, transpuse în limba franceză, nu îşi pierd nici noutatea, nici ineditul, nici inconfundabila savoare.

48Satul Priveliştilor e prezent în substanţa lirică franceză, la fel cum e prezent ţăranul român cu cămaşa lui brodată, sau vacile tâmpe şi domoale, mesagere ale unui suflu vital din străfundul firii.

49Tot atât de cert e faptul că poetica lui Benjamin Fundoianu / Benjamin Fondane, cu multiplele sale faţete şi deschiderea extraordinară spre tot ceea ce înseamnă înnoire în planul creaţiei, păstrează calea unui modernism în sensul echilibrat al termenului, fără derapări majore înspre curente extremiste sau spre o tradiţie iremediabil depăşită. Însă fondul său marcat incontestabil de zbateri lăuntrice l-a făcut mai receptiv în privinţa expresionismului şi a existenţialismului. Ceea ce nu l-a împiedicat să fie, aşa cum doar Benjamin Fundoianu / Benjamin Fondane ar fi putut, un om şi un poet, un eseist şi un filosof al diversităţii şi al deschiderii spre valoare, în fantastica varietate de orientări care s-au oferit artistului în anii de început ai secolului al xx-lea.

50Născut în contextul nefast al nebuniei naziste, sub zodia Holocaustului, Fundoianu / Fondane a fost, dincolo de omul dezrădăcinat, dar, paradoxal, obsedat de rădăcini, evreu. Evreu adevărat, cu o individualitate inadaptabilă şi de o deosebită fecunditate spirituală.

51Prin ansamblul textelor sale literare, a materialelor publicate în presa vremii şi a prolificei sale activităţi filosofice şi de cineast, Benjamin Fundoianu a fost purtătorul de stindard al avangardismului românesc peste hotare şi al înnoirilor, al sincronizărilor cu suflul contemporan, pe plan intern. A reuşit să se înscrie cu succes în marea cultură a Franţei, dezmințind prin propriul exemplu temerile pe care le-a enunțat și care vizau statutul periferic, colonial, al culturii române. Traseul existențial pornind de pe meleaguri moldovene se încheie tragic dar glorios, prin succesul integrării organice în universul cultural francez, acolo unde talentul i-a fost pus la incercare prin proba de foc a confruntării cu standardele valorice occidentale.

Haut de page

Bibliographie

Calimani R., 2002, Destins et aventures de l’intellectuel juif en France, 1650-1945, Toulouse, Editions Privat.

Cioran E. M., 1988, Eseuri, București, Editura Cartea Românească.

Dasen P., Perregaux, C., Rey, M., 1999, Educaţie interculturală: experienţe, politici, strategii, Editura Polirom , Iaşi.

Fundoianu B., 1965, Poezii. Antologie şi traduceri de Virgil Teodorescu, prefaţă de D. Petrescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură.

Fundoianu B., 1980, Imagini şi cărţi. Ediţie de Vasile Teodorescu. Studiu introductiv de Mircea Martin. Traducere de Sorin Mărculescu, Bucureşti, Editura Minerva.

Fundoianu B., 1998, Strigăt întru eternitate. Investigaţie documentară, alcătuire şi îngrijire editorială: Geo Şerban, “Caiet cultural” (2), editat de Realitatea evreiască, Bucureşti.

Fondane B., 1933, Ulysse, Les Cahiers du Journal des Poètes, Bruxelles.

Fondane B., 1937, Titanic, Les Cahiers du Journal des Poètes, Bruxelles.

Fondane B., 1965, L’Exode. Super flumina Babylonis, La Société des Impriméries Maury.

Jutrin M., « L’irrésignation de Benjamin Fondane », Cahiers Benjamin Fondane, Jerusalem, 1998/ 2: 27.

Martin M., 1984, Introducere în opera lui B. Fundoianu, Bucureşti, Editura Minerva.

Haut de page

Pour citer cet article

Référence papier

Speranţa Milancovici, « De la Iași la Paris sau calea către sine a lui Benjamin Fondane »reCHERches, 11 | 2013, 67-76.

Référence électronique

Speranţa Milancovici, « De la Iași la Paris sau calea către sine a lui Benjamin Fondane »reCHERches [En ligne], 11 | 2013, mis en ligne le 08 février 2022, consulté le 10 février 2025. URL : http://0-journals-openedition-org.catalogue.libraries.london.ac.uk/cher/10155 ; DOI : https://0-doi-org.catalogue.libraries.london.ac.uk/10.4000/cher.10155

Haut de page

Auteur

Speranţa Milancovici

Université de Arad – Roumanie

Haut de page

Droits d’auteur

CC-BY-NC-SA-4.0

Le texte seul est utilisable sous licence CC BY-NC-SA 4.0. Les autres éléments (illustrations, fichiers annexes importés) sont « Tous droits réservés », sauf mention contraire.

Haut de page
Rechercher dans OpenEdition Search

Vous allez être redirigé vers OpenEdition Search